Povestea îngerilor unei cupole
29.04.2024
O cupolă pe care o zăresc
Într-o ceață a visurilor care
Au încetat să mai creadă
Că pot face parte dintr-o realitate
A unui suflet umed de lacrimile unor ochi obosiți.
Obosiți de chinul urmăririi unor aripi.
Unor aripi care s-au desprins de un simplu copil,
Un hoinar al universului dominat de o speranță.
De speranța că nu va crește mare.
De speranța că o să-și găsească coronița de flori,
Să fie un monarh al propriilor gânduri rătăcitoare.
Atât de rătăcitoare încât am ajuns să văd acea cupolă,
Parcă desprinsă dintr-un spațiu pe care corpul meu nu l-a călcat niciodată.
Însă copilul din mine nu s-a speriat, nu a plâns și nu a fost rănit de gândul unei pierderi,
Căci el s-a ancorat într-un drum spre găsirea unui alt loc de joacă,
Mai luminat, mai parfumat, mai... aproape de aripi.
Aripi care m-au descoperit de întuneric
Și mi-au arătat din nou ceea ce prețuiesc cel mai mult: sufletul meu.
O, și ce fericită eram să-l văd!
Mă aflam într-un alt loc, asemănat cu o catedrală mărinimoasă din care nu am reușit să-i găsesc sfârșitul.
Însă din care am reușit să mă uit în sus.
Și am zărit cupola.
Cupola pictată cu îngeri.
Îngerii care mi-au alinat lacrimile.
Îngerii care mi-au păzit sufletul.
Îngerii care m-au ajutat să nu uit de copilul din mine.
Îngerii visurilor mele.
Într-o ceață a visurilor care
Au încetat să mai creadă
Că pot face parte dintr-o realitate
A unui suflet umed de lacrimile unor ochi obosiți.
Obosiți de chinul urmăririi unor aripi.
Unor aripi care s-au desprins de un simplu copil,
Un hoinar al universului dominat de o speranță.
De speranța că nu va crește mare.
De speranța că o să-și găsească coronița de flori,
Să fie un monarh al propriilor gânduri rătăcitoare.
Atât de rătăcitoare încât am ajuns să văd acea cupolă,
Parcă desprinsă dintr-un spațiu pe care corpul meu nu l-a călcat niciodată.
Însă copilul din mine nu s-a speriat, nu a plâns și nu a fost rănit de gândul unei pierderi,
Căci el s-a ancorat într-un drum spre găsirea unui alt loc de joacă,
Mai luminat, mai parfumat, mai... aproape de aripi.
Aripi care m-au descoperit de întuneric
Și mi-au arătat din nou ceea ce prețuiesc cel mai mult: sufletul meu.
O, și ce fericită eram să-l văd!
Mă aflam într-un alt loc, asemănat cu o catedrală mărinimoasă din care nu am reușit să-i găsesc sfârșitul.
Însă din care am reușit să mă uit în sus.
Și am zărit cupola.
Cupola pictată cu îngeri.
Îngerii care mi-au alinat lacrimile.
Îngerii care mi-au păzit sufletul.
Îngerii care m-au ajutat să nu uit de copilul din mine.
Îngerii visurilor mele.