Invizibili printre curcubeu

11.01.2025

Până acum, nu am fost un copil care să se gândească la un curcubeu fără sfârșit.

Dar oare mă mai pot numi copil după ce am fost luată din poalele unui vis?

Un vis al unui zbor pe auroeola multicoloră nesfârșită?

Oare mă mai văd sub vaporii de ploaie străpunși de soare?

Sau mai bine zis eu sunt străpunsă de acel soare

Care-mi răcește, în mod ciudat,

Speranțele că sufletul meu se mai poate întoarce la o copilărie colorată

Lipsită de o lumină care, fără să mă uit în spate, îmi usca sufletul

Și mi-l făcea fum

Iar eu așteptam ploaia care să mă deștepte

Să mă facă măcar om mare, dacă din nou copil nu mă putea făcea.

Da, e adevărat.

Am primit o ploaie printre acele raze de
soare reci

Și m-au transformat într-un vapor

Care mă făcea invizibilă

Chiar și în dimensiunea propriului univers

În care încă existam ca ființă inocentă cu mânecile mari

Și care încă mai vedea un curcubeu

Pe care se putea da ca pe-un tobogan.

Un tobogan nesfârșit.

O copilărie nesfârșită.

Un surâs nesfârșit.