Oare mai sunt?
14.10.2022
Tare-aș vrea să nu mai simt
Nici pământul gol și umed
Nici fața să nu mi-o mai ating
Să pipăi lacrimile care cad moi.
Ce nor se-așază asupra-mi
Atât de rece și stingher,
Ce ceață mare-mi tot cuprinde
Sicriul de cugetări care păreau atât de noi...
Atât de noi încât aveau miros
De carte răsfoită, de cearșaf curat...
Nici pământul gol și umed
Nici fața să nu mi-o mai ating
Să pipăi lacrimile care cad moi.
Ce nor se-așază asupra-mi
Atât de rece și stingher,
Ce ceață mare-mi tot cuprinde
Sicriul de cugetări care păreau atât de noi...
Atât de noi încât aveau miros
De carte răsfoită, de cearșaf curat...
Și unde oare voi mai găsi
Oceanul oglindirii sufletelor,
Strigătul cumplit al viselor
Mortalul glonț al iubirii
Mireasma vie a cântecelor?
Aripile-mi sunt prea slabe
Să-mi mai rostesc cu glas înalt soarta
Să zic cu-atâta vlagă ce-ascund eu după poartă
Că am o inimă curată, dar o minte prea încărcată.
Că zborul mi-e înalt, dar aripile obosite.
Că scopul e-adunat, dar puterea-i sfărâmată
În nu știu câte bucățele
Azvârlite de-al meu destin
Unde oceanul e înnegrit
Și noaptea e limpede,
Unde arta e tortură
Și Iadul e senin.
Oceanul oglindirii sufletelor,
Strigătul cumplit al viselor
Mortalul glonț al iubirii
Mireasma vie a cântecelor?
Aripile-mi sunt prea slabe
Să-mi mai rostesc cu glas înalt soarta
Să zic cu-atâta vlagă ce-ascund eu după poartă
Că am o inimă curată, dar o minte prea încărcată.
Că zborul mi-e înalt, dar aripile obosite.
Că scopul e-adunat, dar puterea-i sfărâmată
În nu știu câte bucățele
Azvârlite de-al meu destin
Unde oceanul e înnegrit
Și noaptea e limpede,
Unde arta e tortură
Și Iadul e senin.